Siguranța rutieră

Campanii Industrie Mică Prahova SA

Industrie Mică Prahova SA susţine și în acest an Zilele Siguranței ROADPOL prin „Săptămâna fără evenimente rutiere”

Ploieşti – 12 septembrie, 2023 – Industrie Mică Prahova SA continuă și în acest an implicarea la nivel local în reducerea numărului victimelor accidentelor de circulație prin sprijinirea Zilelor Siguranței Roadpol, succesorul campaniei organizate de TISPOL sub numele „Proiectul Edward”, proiect susținut de Comisia Europeană. Astfel, în perioada 16-22 septembrie, prin blogul Drumul în siguranță și pagina de Facebook a acestuia, va avea loc din nou Săptămâna fără evenimente rutiere, care va consta în o serie de articole și infografice privind teme precum viteza, consumul de alcool, rolul marcajelor rutiere și al indicatoarelor, dar şi statistici privind accidentele rutiere care vor fi difuzate zilnic sub hashtagul #Roadsafety sau #Zeromeanslife.

Ca și în anii precedenți, scopul declarat al aceste campanii este conștientizarea necesității unei implicări mai mari la nivel local și național  în domeniul siguranței rutiere, România fiind țara cu cel mai mare număr de decese cauzate de evenimente rutiere din Uniunea Europeană.
Zilele Siguranței Roadpol au loc în fiecare an în perioada 16-22 septembrie, în paralel cu Săptămâna Mobilității Europene, proiect derulat de Comisia Europeană. Campania derulată de Reţeaua Europeană de Poliţie Rutieră este dedicată abordării Vision Zero, obiectiv care vizează reducerea la zero a deceselor din accidente rutiere în Europa. În fiecare an, ROADPOL încearcă să implice o serie de comunităţi de pe tot continentul pentru a dovedi că, dacă printr-un comportament responsabil rutier, decesele ar putea fi reduse la zero chiar şi pentru o singură zi, nu este nici un obstacol în a atinge această ţintă în fiecare zi.
Industrie Mică Prahova S.A. activează în domeniul semnalizării orizontale și verticale din anul 1990. Aceasta şi-a confirmat preocuparea constantă pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România prin semnarea în anul 2013 a Cartei Europene a Siguranţei Rutiere şi crearea primului blog de companie în domeniul siguranţei rutiere din România, Drumul în siguranţă (www.industriemica.ro/blog-drumul-in-siguranta ).

###

Pentru informații suplimentare:

Iulia-Mihaela Matreș
Director general adjunct
MCIPR, CIPR Accredited Practitioner
Industrie Mică Prahova SA
Telefon: 0244 – 543 515
Fax:        0244 – 543 606
E-mail: iulia.matres@industriemica.ro

Industrie Mică Prahova SA

producție și montaj toate tipurile de indicatoare rutiere; aplicare de marcaje orizontale pe drumuri publice

Newsletter