Industrie Mică Prahova SA şi blogul Drumul în siguranţă organizează și în acest an Ziua Nino Nino, un proiect dedicat exclusiv siguranţei rutiere pentru copii. Ca și în anii anteriori, în cadrul acestei zile, ce are loc în data de 19 martie 2025, o serie de materiale educative adresate copiilor, părinţilor şi educatorilor sunt puse la dispoziţia acestora prin intermediul blogului Drumul în siguranţă şi a paginii de Facebook aferente.
Materialele distribuite cu acest prilej prin blogul Drumul în siguranță constau în o serie de informații pentru părinți și educatori, dar și planșe educative și foi de colorat pentru cei mici: Cu bicicleta, Pe stradă, Deplasarea de mână cu un adult, Folosirea telefonului mobil, Importanța echipamentului de protecție, Zece reguli de siguranță rutieră, Pentru părinți și educatori.
Industrie Mică Prahova SA şi Drumul în siguranţă au lansat în martie 2020 primul studiu privind comportamentul copiilor în trafic din România, Copiii și drumul. Studiul abordează cele mai importante aspecte ale modului în care cei mici înţeleg traficul precum şi percepţia acestora privind realitatea înconjurătoare.
Acest studiu a reprezentat o premieră în România, fiind primul de acest gen. Astfel, adulţii trebuie să ştie că atât copiii cât şi adolescenţii au o viziune diferită asupra vehiculelor în mişcare. Copiii nu sunt adulţi în miniatură, iar principala responsabilitate privind siguranţa lor în trafic o poartă părinţii. Una dintre concluziile studiului este că, din păcate, mediul rutier este construit fără a lua în calcul această categorie vulnerabilă, ceea ce îi expune pe cei mici la un risc mai mare decât este necesar.
Comportamentul copiilor atunci când traversează strada este diferit de cel al adulților.
Următoarele diferențe au fost indicate în diferite studii:
- Adulții își bazează deciziile de trecere a străzii pe momentul cel mai bun pentru a traversa, în timp ce copiii folosesc locul cel mai bun pentru traversare (cea mai scurtă distanță).
- Copiii trec drumul mai repede decât adulții, de multe ori alergând.
- Copiii așteaptă să se creeze distanțe mai mari între mașinile care trec pentru a traversa.
- Copiii folosesc trasee mai scurte decât adulții (nu în diagonală).
- Copiii respectă regulile rutiere mai mult decât adulții (nu traversează paralel cu trecerea).
- Copiii se asigură mai rar decât adulții când traversează.
- Adulții au tendința de a evalua traficul înainte de a ajunge la marginea trotuarului, copiii îl evaluează numai când ajung la marginea trotuarului și o fac numai privind la stânga și la dreapta.
- La trecerea străzii, copiii au tendința de a traversa numai urmând orbește pe cel din fața lor.
- Când traversează cu cei de aceeași vârstă cu ei se comportă mai riscant.