Cu toții depășim uneori limita de de viteză atunci când ne aflăm la volan …și ne spunem:
- Nu am observat că mergeam atât de repede!
- Toată lumea merge la fel, eu de ce aș face altfel?
- Câțiva km/h în plus nu reprezintă o diferență prea mare, nu-i așa?
Din păcate, ori de câte ori depășim limita de viteză sau ne deplasăm prea repede pentru condițiile de drum respective, creștem riscul unui accident.
Oricine ai fi, oricum ai alege să te deplasezi, trebuie să vorbim despre VITEZĂ.
Ploiești, 16 noiembrie 2023 – „Să vorbim despre…VITEZĂ” este denumirea noii campanii susținute de Industrie Mică Prahova SA și blogul Drumul în siguranță ca parte a Road Safety Week, eveniment derulat în fiecare an sub egida Fundației Brake din Marea Britanie. Campania va avea loc în mediul online, prin intermediul blogului Drumul în siguranță și a paginii de Facebook aferente, în perioada 19-25 noiembrie 2023.
Conform celor mai recente statistici ale IGPR, principala cauză a accidentelor petrecute la nivel național în primele nouă luni ale anului 2023 a fost viteza neadaptată la condițiile de drum, pe fondul înregistrării celui mai mic număr de persoane decedate în accidente rutiere din ultimii zece ani. Cu toate acestea, România continuă să fie țara cu cel mai mai mare număr de victime în accidente rutiere din Uniunea Europeană. La nivelul județului Prahova, statisticile pentru aceeași perioadă arată un număr de 599 accidente rutiere soldate cu 45 de decese și 62 de persoane rănite grav. Ca și în cazul evenimentelor rutiere de la nivel național, principala cauză a accidentelor înregistrate pe drumurile județene o reprezintă viteza neadaptată la condițiile de drum.
„Iată de ce, după lansarea în luna februarie a studiului VITEZA – o cauză principală a accidentelor, Industrie Mică Prahova SA continuă să abordeze problema vitezei și în cadrul acestei campanii, susținând în același timp nevoia reducerii și respectării limitelor de viteză admise în zonele urbane aglomerate,” a declarat cu acest prilej Iulia-Mihaela Matreș, director general adjunct al Industrie Mică Prahova SA. „Ca parte a acestui demers, vom distribui, ca și în anii anteriori, o serie de materiale în mediul online. Acestea vor acoperi teme precum prevenirea accidentelor, viteza adecvată (cu exemple), condusul în condiții nefavorabile, comportamentul șoferilor sau consumul de alcool. Materialele vor fi disponibile atât pe pagina de Facebook a blogului cât și pe website, pe parcursul întregii săptămâni,” a adăugat aceasta.
Săptămâna dedicată siguranței rutiere va debuta cu o zi specială dedicată aplicării legislației rutiere ca modalitate de prevenire a accidentelor, ca parte a World Day of Remembrance, ziua mondială a comemorării victimelor accidentelor rutiere.
Industrie Mică Prahova S.A. activează în domeniul semnalizării orizontale și verticale de peste 30 de ani. În această perioadă a produs și instalat indicatoare rutiere și a aplicat marcaje rutiere la nivel local și național. Interesul constant pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere în România a fost demonstrat încă de la semnarea Cartei Europene a Siguranţei Rutiere şi lansarea primului blog de companie în domeniul siguranţei rutiere din România,Drumul în siguranţă, în urmă cu peste zece ani, dar și prin numeroase campanii create cu scopul diminuării numărului accidentelor rutiere.
###
Pentru informații suplimentare:
Iulia-Mihaela Matreș
Director general adjunct
MCIPR, CIPR Accredited Practitioner
Industrie Mică Prahova SA
Telefon: 0244 – 543 515
Fax: 0244 – 543 606
E-mail: iulia.matres@industriemica.ro