Siguranța rutieră

Campanii Industrie Mică Prahova SA

Rezultate îngrijorătoare ale unui sondaj privind neatenția la volan

Potrivit unui sondaj recent publicat de USA Today, americanii navighează pe Internet în timp ce sunt la volan. Unul din patru șoferi din Statele Unite folosește telefonul mobil pentru a accesa Internetul în timp ce conduce. Procentul conducătorilor auto care admit că fac acest lucru a crescut de la 13% în 2009 la 24% în 2013. Mai mult, 49% dintre șoferii tineri (18-29 ani) accesează Internetul în timp ce se află la volan.

A crescut în același timp și numărul celor care își citesc e-mailul, răspund mesajelor electronice sau intră pe rețelele sociale în timp ce conduc.

Cele mai multe studii privind neatenția la volan au fost concentrate pe trimiterea de mesaje text, activitate ce crește de 23 de ori riscul unui eveniment nedorit.  Potrivit unor cercetări întreprinse de Virginia Tech Transportation Institute, transmiterea unui mesaj de tip text distrage atenția unui șofer de la drum preț de 4,6 secunde – timp suficient pentru a străbate un teren de fotbal cu viteza de aproximativ 89 km/h. Conform unui studiu realizat de o revistă de profil din Statele Unite ale Americii (Road and Driver) șoferii aflați sub influența alcoolului au timpii de reacție mult mai buni decât cei care citesc sau trimit mesaje în timp ce se află la volan.    

Reprezentatul companiei care a realizat sondajul menționează că neatenția la volan din cauza transmiterii de mesaje-text nu este doar o caracteristică a adolescenților sau a șoferilor tineri. În ultimii trei ani, cele mai mari creșteri în ceea ce privește achiziția de telefoane inteligente s-au înregistrat printre șoferii mai în vârstă.  Procentul utilizatorilor de telefoane inteligente în segmentul de vârstă cuprins între 40 și 49 de ani a crescut de la 47% în 2011 la 82% în 2013; pentru cei din categoria de vârstă cuprinsă între 50 și 64 de ani, procentul a crescut de la 44% la 64%, iar pentru cei de peste 65 de ani, a crescut de la 23% la 39%.

Procentul celor care folosesc telefonul mobil pentru a trimite mesaje-text în timp ce se află la volan a crescut în ultimii cinci ani de la 31% la 35% dintre șoferi. Printre șoferii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, numărul celor care admit că fac acest lucru a scăzut de la 71% la 69%.

Creșterea numărului posesorilor de telefoane inteligente care permit utilizatorilor să navigheze pe Internet, să acceseze rețelele sociale și să primească și să transmită e-mail-uri înseamnă că există mai multe oportunități decât oricând pentru distragerea atenției șoferului de la drum. „Va trebui să controlăm toate aceste funcții ale telefoanelor inteligente pe care oamenii le pot folosi în timp ce conduc, fie cu ajutorul legislației sau al educației rutiere,” a declarat reprezentantul companiei care a realizat sondajul.

Deși transmiterea de mesaje-text în timpul condusului este considerată de mulți ca un fenomen care afectează în principal șoferii tineri, acest nou sondaj arată o realitate diferită. Jumătate dintre șoferii între 30 și 39 de ani, 31% dintre cei între 40 și 49 de ani și 19% dintre cei între 50 și 64 de ani recunosc că transmit mesaje-text în timp ce se află la volan.

Sursa: www.erscharter.eu

www.usatoday.com

Foto:  www.office.microsoft.com

 

Industrie Mică Prahova SA

producție și montaj toate tipurile de indicatoare rutiere; aplicare de marcaje orizontale pe drumuri publice

Newsletter