Siguranța rutieră

Campanii Industrie Mică Prahova SA

Cum putem aborda problema vitezei

Nu există o soluţie unică. Sunt necesare mai multe măsuri care să vizeze semnalizarea rutieră, limitele de viteză, dar şi formarea conducătorilor auto. Limitele de viteză trebuie să fie afişate în locuri vizibile şi să fie adaptate în funcţie de carosabil şi de tipul vehiculelor. De asemenea, pot fi utilizate dispozitive de limitare a vitezei – denivelare sau drum îngustat.

Evaluarea necesității echipării vehiculelor comerciale cu limitatoare de viteză și cu sisteme inteligente de adaptare a vitezei (ISA)

La nivelul Comisiei Europene a fost comandat un studiu  menit să ofere o evaluare independentă a efectelor aplicăriiDirectivei 92/6/CEE („directiva privind limitarea vitezei”, modificată de Directiva 2002/85/CE) în cazul vehiculelor comerciale, cum ar fi autobuzele și camioanele, în ceea ce privește siguranța rutieră, mediul (consumul de combustibil și emisiile de CO2) și aspectele economice. De asemenea, studiul a analizat dacă este necesar ca directiva să fie modificată pentru a include și echiparea vehiculelor comerciale ușoare, precum microbuzele și camionetele mai mici, cu limitatoare de viteză și sisteme inteligente de adaptare a vitezei.

Aplicarea legii

Controalele de poliţie şi radarele descurajează conducătorii auto să circule cu viteze excesive. În viitor, ar putea fi aplicate limite de viteză în orice loc şi în orice moment, datorită noilor tehnologii – identificarea electronică a vehiculelor, sistemul de asistenţă pentru viteză (ISA) şi cutia neagră.

Proiecte

Proiectul VERA3  a testat un sistem care ar permite ţărilor din UE să efectueze schimburi de informaţii privind încălcarea regulilor de circulaţie. Acest sistem ar permite sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă normele rutiere atunci când călătoresc într-o altă ţară.

Sursa: www.europa.eu

 

Industrie Mică Prahova SA

producție și montaj toate tipurile de indicatoare rutiere; aplicare de marcaje orizontale pe drumuri publice

Newsletter